blog siguranta

Cât de importantă era siguranța înainte de izbucnirea pandemiei?

Și care era prețul acesteia? Desigur, pentru majoritatea dintre noi, în momentul în care ne alegem o vacanță, o configurăm adecvat, în acord cu preferințele, curiozitățile și stilul nostru de viață.

 

blog siguranta

O altă categorie mai aventuroasă sau dinamică preferă îmbinarea relaxării cu acțiunea și mișcarea, alegând destinații polivalente, în care mișcarea și descoperirea să se întrepătrundă armonios.

În toate cazurile, alegerea formatului ideal avea și înainte o coordonată esențială, care era inclusă elementar: siguranța

Prea puțini dintre noi își alegeau să-și petreacă sejururile prin vreun teatru de război, în mijlocul unor zone expuse terorismului sau prin traseul unor tornade răvășitoare.

Unii vrem să lenevim, “uitați“ pe câte-un șezlong, folosind mesele de genul all-you-can-eat ca pretext pentru mișcarea de la plajă până la restaurantul din complex. Alții, ne dorim poate să ne înarmăm cu încălțări cât mai comode, un ghiozdănel lejer, o hartă în mână și un plan bine pus la punct pentru a descoperi misterele și cultura din diverse locuri.

Pandemia și vacanțele

La începutul lunii martie, a venit și la noi, în România, obuzul acesta uriaș, pandemic, mediatic și social, Co-Vid. I-am zis 19, ca să fie un virus aparent matur – cu drepturi – și cu toții am conștientizat că ne-a smuls orice fărâmă de libertate fundamentală și că ne va transpune într-o nouă realitate, în care fugim unii de alții pe stradă, ne dăm intalniri online și rescriem aparent toate coordonatele sociale ce ne-nconjoară.

Rămânem în schimb pe termen mediu și lung, încăpățânați și determinați să revenim la stilurile noastre de viață și la activitățile ce ne definesc prin excelență și ne fac să fim ceea ce suntem: muncă, relaxare, cultură, îngrijire personală, călătorii … iar lista va continua. Doar că, de aceasta data, prețuim cu atât mai mult ideea de siguranță, în toate formele sale. Vrem să circulăm liber, dar în permanență siguranță, pentru a putea a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru.

 

După cum ați văzut și în vara anului 2020, acest format de vacanță este printre cele mai sigure moduri de a te bucura cu adevărat de o vacanță fabuloasă.

De ce? Pentru că prin definiție, nu te expune la toate riscurile interacțiunii permanente sociale, la aglomerație, deoarece yachtul este pentru o săptămână propriul tău univers. El poate fi hotelul tău de 5 stele, în care te bucuri de cea mai tare cameră cu vedere la mare, permanent.

Te poți bucura astfel de răsărituri și apusuri spectaculoase fără nici un efort, te poți relaxa stând pe propria-ți plajă, într-un golf spectaculos și răcorindu-te cu un cocktail, doar pentru tine.

blog_siguranta_2
blog_siguranta_4
blog_siguranta_7

Poți savura o cină spectaculoasă, preparată cu ingrediente proaspete și gustoase, cumparate direct de la un fermier local sau un pescar grec, fiind acostatați într-un port, la un apus de soare, pe acordurile în surdină a unui buzuchist iscusit.

Ce poate fi mai sigur și fascinant decât să te bucuri de aceste lucruri, fiind însoțit doar de familia sau prietenii tăi apropiați, în care poți avea încredere 100% și te poți relaxa astfel fără nici un fel de stres.

Unde mai pui faptul că nu te vei plictisi timp de 7 zile, călătorind deopotrivă în condiții foarte sigure și liniștite, din insulă în insulă, descoperind zilnic noi locurigolfurimarine și experiențe diferite iar singurul tău metronom va fi capacitatea memoriei telefonului tău, datorită numărului uriaș de poze și filmulețe pe care o să le faci.

 

 

blog_siguranta_6

Beneficiile unei agenții de turism licențiate

De aceea, am considerat cu atât mai important, să ne pregătim cu noi măsuri și reglementări și, după cum v-am mai povestit deja, firma noastră, grație seriozității și responsabilității în relația cu clienții și cu produsele noastre, a dobândit licența de turism, ca și companie operatoare-organizatoare, statut căruia alături de asigurarea internațională de insolvență, vă oferă și protecție suplimentară asupra vacanțelor dumneavoastră, în cazul în care întâmpinăm orice fel de probleme financiare.

Dacă vrei să îți asiguri locul pe oricare dintre yachturile noastre și să beneficiezi de ofertele noastre din perioada următoare, o poti face accesand secțiunea de cerere de OFERTĂ PERSONALIZATĂ.

Puteți vedea prezentări 360°, 4K a ambarcațiunilor din portofoliul Pikasea AICI.

Mai multe imagini, filmulețe, live-uri și story-uri găsiți pe paginile noastre de Facebook sau Instagram 🙂

Hai în vacanță!

Trust me, it’s fabulous!