blog_pandemie_8

Yachturile ne-au fost mulți ani interzise, nouă, ca și popor. Păreau dintr-o altă dimensiune, le vedeam de cele mai multe ori prin filmele clasice, înconjurate de un aer luxos și rafinat, în care doar personaje spectaculoase și foarte bogate se puteau bucura de ele. 

Mai băleam probabil după anii ‘90 prin cine-știe-ce reviste exclusiviste, în care același prototip construit anterior ni se povestea în continuare.

blog_pandemie_1

Însă, la fel cum nu trebuie să mai stăm îngrămădiți la cozi interminabile la alimentară (aparent, pentru că am observat că burgerii moka sunt suficient de convingători să ne bulucim bezmetici, probabil din nostalgia vremurilor “romantic“ comuniste), turismul a evoluat mult, ajungând în 2021, la noi standarde, bazate pe experiențe complete și spectaculoase.

Între timp atât noi, consumatorii, cât și furnizorii de servicii și produse, am descoperit concepte noi și tehnologii (globalizare, concurență, internet, legile cererii și a ofertei….) ce au accelerat cu o viteză îngrozitor de mare toate procesele economice, schimbând din ce în ce mai mult posibilitățile și modalitățile de a ne procura eficient un produs sau un serviciu de calitate.

Dacii navigatori și yachting-ul în România

În România, yachturile de lux au început să apară destul de târziu iar inițial erau aduse și cumpărate fix pentru aceeași combinație exuberantă, de bărbierire a ego-ului uriaș al anumitor “personalități“ mioritice. Era de altfel destul de greu ca yachtingul să explodeze ca fenomen în România după revoluție, în condițiile în care cu toții alergăm mai degrabă la alimentară pentru că doar ce băgaseră parizer. Ce-i drept, nici tradiția noastră de “daci“ navigatori nu ne recomandă, în condițiile în care, de cele mai multe ori, cele mai avansate “nave“ pe care le conduceam erau hidrobicicletele de la Eforie Nord.

Dar, așa după cum ne place nouă să zicem, veștile bune vin precum valurile. Au urmat perioade mai entuziasmante și ușor-ușor, fie din pasiunea pentru mare și libertate sau pur și simplu, din dorința de a se diversifica, din ce în ce mai mulți români au început să investească în yachting, în toate formele sale: în școli, ambarcațiuni (pentru pescuit, relaxare, distracție sau închiriere…). Primele noastre experiențe în sailing vor rămâne întotdeauna asociate cu una dintre cele mai prestigioase școli de yachting din România, SetSail NauticSchool, o familie care a făcut ca întreg procesul de învățare să fie mai degrabă o bucurie permanentă de descoperire și redefinire și ne-a apropiat decisiv de acest domeniu cu adevărat fabulos.

Veștile bune vin precum valurile

Odată cu provocările ultimului an, s-au desprins numeroase consecințe, una mai brează decât cealaltă. Pe plan internațional, turismul în 2020 a aparținut celor curajoși. Pentru toți prietenii Pikasea care s-au încumetat să vină în vacanță, săptămânile petrecute în vara trecută pe yachturile noastre au fost spectaculoase (siguranță maximă, independență, libertate, bărci premium pe care le-am putut oferi în condiții maxim avantajoase, absența aglomerației și un plus de atenție și căldură din partea localnicilor greci, asta dacă mai era nevoie).

blog_pandemie_3
blog_pandemie_5

Șansa ratată a României

România (atât din perspectiva sezonului estival dar și în sezonul de iarnă) a avut cea mai bună șansă, pe care nici un program de dezvoltare turistic al nici unui guvern, nu i-a oferit-o. Incertitudinea generală legată de posibilitatea călătoriilor i-a îndemnat pe români să aplece un ochi atent asupra minunățiilor locale. I-am avut pe toți turiștii, “ușor semi-captivi“, la noi, pe planuri mioritice. Fie că era vorba despre pensiuni montane, stațiuni de schi, hoteluri de pe malul marii, toate au beneficiat de un adevărat “tunel de vânzări“, facilitat de mobilitatea scăzută și numeroase avantaje (tichete de vacanță…). A fost cel mai bun moment în care, ca și atitudine generală, toți antreprenorii și jucătorii din turism puteau șlefui o nouă față, primitoare, cu o atenție deosebită la calitatea și implementarea serviciilor, la prețuri corecte, care să ne reaprindă flacăra primei noastre iubiri.

Din păcate, cu foarte mici excepții, majoritatea au făcut ce au știut mai bine, să ardă speculativ buzunarele proaspătului public, care de cele mai multe ori devenise ușor inaccesibil în ultimii ani, cu aceleași ciorbite reîncălzite sau supra-aglomerări pe pârtiile de schi și servicii ușor îndoielnice în 2020. Zic cu foarte mici excepții, pentru există antreprenori și dezvoltatori care încă din primele etape ale afacerilor lor nu au făcut niciodată rabat la calitatea și satisfacția clienților, indiferent de costuri sau pandemie, dar din păcate ponderea acestora în paleta generală a rămas mult prea mică.

blog_pandemie_6
blog_pandemie_7
blog_pandemie_8
blog_pandemie_9

Meriți și tu o vacanță!

Tot ce trebuie să faci este să accesezi secțiunea oferte, să îți alegi formatul de vacanță adecvat și potrivit dorințelor tale și să ceri o ofertă personalizată completând formularul din josul paginii. Mai mult decât atât trebuie neapărat să golești memoria telefonului tău. Vei avea nevoie maximă de aceasta, pentru că niciodată nu va fi suficientă pentru pozele și filmările pe care urmează să le faci pe traseele minunate propuse de noi!

Ne găsești și pe Facebook și pe Instagram🙂

Hai în vacanță!

Trust me, it’s fabulous!